NAŞTEREA DOMNULUI ISUS CRISTOS. Explicaţii.2.

[...] “El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, s-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. ” (Filip. 2:6-11)

 

 

 

NAŞTEREA DOMNULUI  ISUS CRISTOS. Explicaţii 2.    

A  DOUA  PARTE  (de la 6 la 7 )

 

 

6. Îngerul Gavril se arată lui IOSIF în vis, “descoperindu-i misterul” MARIEI – logodnica lui însărcinată. (Matei 1:18-25) [ luna a 10-a, TEBET (Decembrie-Ianuarie)

Faptul că Maria logodnica lui a rămas trei luni la Elisabeta şi apoi sa întors acasă, a dat de bănuit lui Iosif, logodnicul ei, în mintea căruia încolţise gândul despărţiri. Probabil că deja trecuse 4 sau 5 luni decând îngerul Gavril se arătase Mariei şi Iosif nu ştia ce să creadă despre ea pentru că nu locuiau împreună iar schimbarea ei era tot mai vizibilă, atunci Dumnezeu hotărăşte să-l lămurească cu privire la cele întâmplate; iată relatarea Scripturii : [...]Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.  Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt.   Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul, care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa.  Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus. (Matei 1:18-25)

Naşterea lui Isus a fost rezultatul unei conceperi supranaturale, divine, fără un tată pământesc, Iosif fiind doar unul adoptiv.  [...]  deci, despre Mine însumi, mărturisesc Eu şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis.” Ei I-au zis deci: „Unde este Tatăl Tău?” Isus a răspuns: „Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.” Ioan 8:18-19  

 

- anul 6 î.d.Cr. / luna 3 SIVAN / ziua ?

7. NAŞTEREA lui ISUS  (Luca 2:1-20)

• Localitatea: IUDEA, cetatea: BETLEEM.  Cetatea lui DAVID.
• Locatia: un STAUL, apoi înfăşat în scutece şi pus într-o “iesle”  -semnul-
• DATA:  anul 6 î.d.Cr. / luna a 3-a SIVAN (Mai-Iunie) / ziua ? totuşi ştiu că era noapte (Luca 2:8)    (PROBABIL de RUSALII)

 

RECENSĂMÂNTUL.  “În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. “ Luca 2:2-3.

Pe vremea Împăratului roman Cezar August conform lui Luca 2:1, [cunoscut sub numele de Octavian Cezar care şi-a luat titlul din partea senatului de “Augustus” (cel venerat) în 27 î.d.Cr.] şi pe când era dregător Quirinius în Siria.        

. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius.Luca 2:1-2  Acest indiciu face ca  relatarea lui Luca să fie cât mai credibilă şi mai exactă, amintindui lui Teofil vremea când acastă înscriere (sau recesământ) sa făcut pentru prima oară atunci când în Siria era dregător Quirinius.  Acest amănunt foarte important menţionat de Luca are menirea de a localiza cu exactitate perioada  de timp a naşteri Domnului Isus, în “mintea” lui Teofil, şi să zică: ”aha, acum î-mi amintesc de perioada aceea” . Astăzi unii dintre istorici, care n-au trăit atunci, încă mai caută să vadă dacă în acea vreme a fost sau nu a fost, dregător în Siria, Quirinius. Quirinius a fost de două ori dregător, o dată între anii 8 – 6 î.d.Cr., iar a doua oară, în anul 7 d.Cr.  Personal eu cred că este vorba de prima guvernare a lui Quirinius şi anume 8 – 6 î.d.Cr. Acest amănunt al lui Luca arată că întradevăr a făcut “cercetări amănunţite”. Putea foarte simplu să spună că Cezar August a dat o poruncă să se înscrie toată lumea, şi gata, toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Deci, Luca nu a greşit !

•  IOSIF împreună cu MARIA, însărcinată în luna a noua, călătoria de la NAZARET la BETLEEM  - 170 km (a durat probabil 6-7 zile)

Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. (Luca 2:3-5)

Împlinirea profeţiei din Mica 5:2 “ Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei. “

 

DE CE TOTUŞ “ÎMPREUNĂ”? Nu era mult mai uşor să fi mers numai Iosf şi s-o înscrie şi pe Maria soţia lui, pe motivul că este însărcinată în luna a noua şi nu poate pune în pericol viaţa ei şi a copilului care avea să se nască? Dacă DA, atunci cum s-ar fi împlinit Scriptura?

Singurul lucru care putea întradevăr să o facă şi pe Maria să pornească “împreună” la acest drum anevoios şi nu fără pericole, un drum de 170 km. parcurs într-o săptămână, fără confortul de azi (avion, tren, maşină) probabil doar un măgăruş, cu tote acestea, ea trebuia personal să se înscrie şi să ajungă la Betleem; dece? Pentru că acest “recesământ” o viza personal pe Maria. Probabil că el a fost pus cu prilejul unei sărbători, cum spun unii; eu personal nu împărtăşesc această idee; deoarece “fiecare se ducea în cetatea lui” să se înscrie. Adică unii care nu erau din Ierusalim plecau în cetatea de unde era fiecare – să se înscrie, iar Legea lui Moise spunea că de trei ori pe an toţi bărbaţi să fie la Templu; dacă ei plecau să se “înscrie”, atunci cum mai erau la Templu, la Sărbătoare?  Vom vedea că altul a fost motivul.

Pentru cei ce cunosc şi studiază Biblia am să dau câteva amănunte importante care să ne ducă în final la dezlegarea acestui mister.  Ştim cu toţii că în Vechiului Testament femeia ocupa un plan secundar iar bărbatul ocupa un prim plan, acest lucru fiind şi astăzi vizibil în ţările arabe. Un exemplu în sensul acesta îl găsim scris în Genesa, unde la început este menţionată şi femeia (Eva) care a născut un fiu: “ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set” (4:25), urmând ca apoi să ocupe locul doi spunând numai despre bărbaţi, că a născut un fiu; exemplu: “La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit. La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos. După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani şi a născut fii şi fiice.”(Geneza 5:3-7)       Acelaşi lucru îl găsim aproape peste tot inclusiv în genealogia lui Isus atunci când ne spune:  “Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; [...] Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese; Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie”[...] Matei 1:2-6.  Foarte rar este amintită femeia care de fapt la născut; nici Maria, mama lui Isus nu se regăseşte (la prima vedere) în relatarea genealogiei din Matei şi Luca.

Aş putea să spun mai multe lucruri dar trebuie să fiu mai limitat.  

Din câte am observat mai sus, Maria ocupa un loc doi ca femeie, dar ea era diferită prin simplul fapt că deţinea o moştenire în Betleem, deci, ea era o “fiică moştenitoare” şi nu un “fiu” moştenitor.  Acesta este răspunsul singur dar sigur pe care îl găsim arătat foarte clar în Scriptură. Numai aşa ea avea obligaţia de a se “înscrie” (sau înregistra) cu averea (sau moştenirea) la recesământ. Adevărul  acesta îl găsim în cartea Numeri unde este relatată o problemă apărută în familia lui Ţelofhad care avea numai fete, fără a avea băieţi. Această problemă este adusă înaintea lui Moise, care la rândul lui vine cu ea înaintea lui Dumnezeu, iar Domnul Dumnezeu decreteaza următoarele: Şi Domnul i-a zis lui Moise:„Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o moşie între fraţii tatălui lor şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor. Iar copiilor lui Israel, să le vorbeşti şi să le spui: „Când un om va muri fără să le lase fii, să treceţi moştenirea lui asupra fetei lui. Dacă n-are nici o fată, moştenirea lui s-o daţi fraţilor lui. Dacă n-are nici fraţi, moştenirea lui s-o daţi fraţilor tatălui său. Şi dacă nici tatăl lui n-are fraţi, moştenirea lui s-o daţi rudei celei mai apropiate din familia lui şi ea s-o stăpânească. Aceasta să fie o lege şi un drept pentru copiii lui Israel, cum a poruncit lui Moise Domnul.” Numeri 27:6-11. Iar în cap. 36:6-10 ni se dă mai multe amănnte: “Iată ce porunceşte Domnul cu privire la fetele lui Ţelofhad: să se mărite după cine vor vrea, numai  să se mărite într-o familie din seminţia părinţilor lor. Nici o moştenire a copiilor lui Israel să nu treacă de la o seminţie la alta, ci fiecare din copiii lui Israel să se ţină lipit de moştenirea seminţiei părinţilor lui. Şi orice fată, care are o moştenire în seminţiile copiilor lui Israel, să se mărite după cineva dintr-o familie din seminţia tatălui ei, pentru ca fiecare din copiii lui Israel să-şi aibă moştenirea părinţilor săi. Nici o moştenire să nu treacă de la o seminţie la alta, ci seminţiile copiilor lui Israel să se ţină fiecare de moştenirea sa.” Fetele lui Ţelofhad au făcut întocmai după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul.”  Deci această lege, acest drept era aplicabil şi în cazul Mariei, cu o condiţie : “orice fată, care are o moştenire în seminţiile copiilor lui Israel, să se mărite după cineva dintr-o familie din seminţia tatălui ei “ pentru ca astfel  “nici o moştenire să nu treacă de la o seminţie la alta”.  Maria, spre exemplu, care era din seminţia lui IUDA şi din casa lui David, nu se putea căsători cu cineva din seminţia lui DAN  sau RUBEN.   Despre Iosif ni se spune foarte clar: “Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. (Luca 2:4-5)          Am văzut că amândoi fiind logodiţi, fiind din casa lui David şi din seminţia lui Iuda, împlinesc toate cerinţele şi condiţiile scripturi, împlinind astfel şi profeţiile. Chiar dacă moştenirea a rămas în Iuda, pentru că ea nu putea fi mutată, ei vor locui mai tarziu tot la Nazaret după cum vom vedea.

• Amândoi  erau din “casa” şi din “seminţia” lui David.

Profeţia trebuia împlinită şi nu confundată!  Spunea foarte clar că trebuie să se nască la Betleem  şi nu la Nazaret, dar la fel de clar că Isus va locui la Nazaret şi nu la Betleem. Oamenii încă din vremea Lui confundau lucrurile: “Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul.” Alţii ziceau: „Acesta este Cristosul.” Şi alţii ziceau: „Cum, din Galilea are să vină Cristosul? Nu zice Scriptura că Cristosul are să vină din sămânţa lui David şi din satul Betleem, unde era David?” S-a făcut, deci, dezbinare în norod din pricina Lui.” (Ioan 7:40-43)  Deci, două profeţi trebuiau împlinite şi nu una; prima cu referire la locul naşteri – “Betleem”/ Iudea; iar a doua cu referire la locul unde a copilărit, unde a locuit – “Nazaret”/ Galilea!

*[Vezi  şi genealogia lui IOSIF –prin Iacov (Matei 1:1-17) şi genealogia MARIEI (Iosif) –prin Eli socrul lui Iosif (Luca 3:23-38), de la sfârşitul părţi a doua. ]

 

• NAŞTEREA lui ISUS   

 Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi-născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. (Luca 2:6-7)

Este greşit să spui că „Isus s-a născut într-o iesle” cum se mai aude şi astăzi în popor sau printre creştini. ISUS s-a născut într-un staul (sau grajd, un loc unde erau ţinute animalele) apoi [...]“L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle”… De ce totuşi culcat într-o iesle? Pentru că acest lucru este dat ca “semn” păstorilor de către îngerul Domnului, câteva versete mai jos în acea noapte.

            O altă greşală ”intenţionată” de data aceasta şi foarte gravă se referă la ”interpretarea” următoarelor cuvinte: “Şi a născut pe Fiul ei întâi-născut”. Luca ne relatează foarte concis şi simplu, faptul că Isus a fost “întâi-născut”  sau “primul născut”  cel mai mare dintre copiii Mariei şi ai lui Iosif. Deci se confirmă faptul că Isus nu a fost ”singurul” copil al Mariei şi al lui Iosif, cum susţine biserica catolică şi cea ortodoxa, care crede că expresia “intai-nascut” (prototokos), înseamnă “singurul născut” (monogenes) sau ”Cel Unul-Născut” (Biblia Ortodoxa ONLINE), ci a fost primul dintre ei.

            Ca dovadă că aşa stau lucrurile, am să redau mai multe versiuni din textul din Luca 2:7:

          “Şi născu pre Fiiul ei Cel Dentîiu Născut, şi-L înfăşă pre El, şiL puse în iasle, pentru căci nu era lor loc în sălaş.” (Biblia de la Bucureşti_ 1688) -una dintre cele mai vechi, scrisă în română. (peste 320 ani)

 “Şi au născut Fiiul său, Cel întâi născut, şi L-au învăluit în scutece şi L-au pus în iasle, că nu avea loc în casă.” [Biblia Vulgata (Blaj)_ 1760] 

“Şi-au născut pre Fiiul său Cel Întâiu Născut şi L-au înfăşat pre Dânsul şi L-au pus în iasle, pentru că nu avea ei loc în casă.” (Biblia de la Blaj _1795)

 “şi L-a* născut pe Fiul ei cel întâi-născut şi L-a în-făşat în scutece şi L-a culcat în iesle, pentru că nu era loc pentru ei în han.”  (Biblia de la Bucureşti  _2001)

“Şi născu pe fiul ei întâiul născut, şi-l înfăşă în scutece şi-l culcă într’o iesle, pentru că nu aveau loc în casa de poposire.”  (Biblia Niţulescu_1874)

“Şi a născut pe fiul ei cel întâi născut şi 1-a înfăşat şi 1-a culcat în iesle, căci nu mai era loc, pentru ei, în casa de popas.”  (Biblia 1939, Gala Galaction)

“Şi L-a născut pe Fiul ei Cel Întâi-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, fiindcă pentru ei nu era loc la han.”  (VBA- versiunea Bartolomeu Anania_2001)

“şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.” (NTC- Noul Testament Catolic, Iaşi 2002)

“Şi a născut pe fiul ei întâiul născut şi l-a înfăşat şi l-a pus în iesle, pentru că nu era loc pentru ei în casa de oaspeţi.”  [ Biblia Traducerea FIDELA -(BTF), traducere literală nouă, completată, revizuită şi actualizată în 2010 (5 aprilie), Cluj-Napoca, de Andrei Beniamin Lariu.]

“Astfel, a născut pe primul ei copil. Era un băiat. L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că nu găsiseră loc de găzduire într-un han.”  (BVA) Biblia în Versiune Actualizată , realizată de Viorel Silion.

“Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.”   (VBOR- Varianta Bibliei Ortodoxe Române, reproduce ediţia tipărită în 1982, aprobată de Sfântul Sinod, pe vremea Patriarhului Teoctist.  Nu am timp şi nu este locul să comentez, dar mie cel puţin mi se pare dubios ca din douăsprezece variante (incusiv D. Cornilescu, citată la început) decât una să vrea să spună alt ceva: “Unul-născut”, iar  unsprezece să spună acelaşi lucru: “înâi-născut”. V-am arătat consecvenţa pe o perioadă de mai bine de 300 de ani, atât în traduceri ortodoxe, catolice cât şi neo-protestante [...].

Un alt argument în sprijinul celor afirmate până acum îl găsim la Matei 1:24-25 unde ne spune că: [...]  a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa.  Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus.”  Deci nu a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu, iar după ce a născut un fiu, Iosif şi Maria au trăit ca soţ şi soţie. Acestlucru este confirmat de toate cele patru evanghelii, care arată că Isus a mai avut încă patru fraţi (Marcu 6:3) şi două surori sau chiar mai multe, de exemplu: 

Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.” Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?”  Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei!  Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”  (Matei 12:46-50)  si (Marcu 3:31-35) si (Luca 8:19-21)

Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.   (Marcu 6:3) 

Fraţii Lui I-au zis: „Pleacă de aici şi du-Te în Iudea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci. Nimeni nu face ceva în ascuns, când caută să se facă cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.”  Căci nici fraţii Lui nu credeau în El.  Ioan 7:3-5  

 

• PĂSTORII din Betleem şi îngerul Gavril (probabil).

Îngerul Gavril împreună cu oastea cerească au fost primi martori “nevăzuţi” care au luat parte la “Naşterea Marelui Împărat ISUS”- UNSUL (Mesia sau Cristos). Tot el este cel ce aduce vestea bună păstorilor: “astăzi” –prin acest cuvânt ne arată că- “Isus a intrat în timp”. Prin “astăzi” se înţelege perioada de timp – din minutul acela, din ora aceea, din noaptea aceea, din ziua aceea -, şi oricât de mult ne-amstrădui noi niciodată nu vom şti “ziua” în care s-a născut Isus Cristos, dar în nici un caz şi sub nici o formă nu s-a născut pe 25 Decembrie. Când susţinem acest lucru, atunci noi MINŢIM şi Adevărul nu este în noi, iar dacă adevărul nu este în noi nu vom avea parte de El şi “cu” El; i-a seama bine la cuvintele Domnului Isus:  Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.  Înţelegi tu acest adevăr? Atunci când “susţi”  o minciună vorbeşti din ale lui; acest neadevăr este arătat şi prin colindele cântate din această perioadă de 25 decembrie:„Astăzi s-a născut Cristos/ Mesia, chip luminos/ Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi”(sublinierea î-mi aparţine), cuvintele colindului spune destul de clar: “Astăzi” (pe 25 decembrie) “s-a născut Cristos”? Sigur că nu; minţim sau spunem adevărul?  

Scriptura spune clar şi de această dată că pe câmp făceau de strajă “nişte păstori” –dacă cu privire la ei nu s-a făcut atâta tam-tam, probabil din pricina faptului că erau doar păstori şi lor nu li s-a pus nume (ca de pildă magilor, vezi în partea a doua a studiului), totuş, într-o altă cântare ni-se spune că erau doar “trei”, citez: “Trei păstori se întâlniră , trei păstori se întâlniră / Raza soarelui , floarea soarelui / Şi aşa se sfătuiră “ (sublinierea î-mi aparţine). De unde şti tu sau eu, că erau doar trei sau zece? Eu cred că este un abuz care se face, scriptura ne spune foarte clar că erau “nişte păstori” la fel şi în privinţa magilor, “nişte magi ”.

Reţine două adevăruri fundamentale; primul: “niciodată păgânismul NU s-a creştinizat, ci numai a dat impresia.” Al doilea adevăr: “niciodată nu vei putea cunoaşte” două zile; “ziua de naştere” a Lui Isus Cristos şi “ziua în care EL va reveni”

Cât priveste 25 decembrie, această zi a fost aleasă pentru a se suprapune peste o sărbatoare de iarnă păgână mult mai veche, închinată soarelui, “Naştera Neînvinsului Soare”, după solstiţiu (21 decembrie), atunci când ziua începe din nou să crească.  Atunci noi ce ar trebui să facem, să ascultăm  mai mult de oameni sau de Dumnezeu?

“în cetatea lui David” – “Isus a intrat în spaţiu”, localizat cu exactitate: ”la Betleem”; “vi s-a născut” – adică vouă oamenilor “vi s-a” născut un mântuitor – iar prin “născut”, Dumnezeu a luat un “trup” împlinind astfel toate profeţiile referitoare la acest adevăr unic.

În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit  împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un mântuitor, care este Cristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”  [...]  După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haide să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.” S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei.  Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese. (Luca 2:8-20)

Încă de la început, pasajul mai sus menţionat ne vorbeşte şi ne arată “un motiv” care ar trebui să ne facă pe noi să renunţăm la luna decembrie ca lună în care S-a născut Isus. În nici un caz păstori nu stau în miez de iarnă, în câmp noaptea de strajă împrejurul turmei lor, deci pot afirma că era primăvară sau început de toamnă. 

Ce contrast izbitor  (spiritual vorbind)  între “Păstorii” carepăzeau noapte turma , stând de strajă împrejurul ei şi “pastorii” de astăzi care nu mai stau pe lângă turmacare le a fost încredinţată sub paza lor,nici măcar ziua, darămite “noaptea spirituală” în care ne găsim! 

 

PATRU lucruri trebuiau împlinite atunci cândMaria,  a născut pe Fiul ei cel întâi-născut, ISUS  (Luca 2:21)

     1.   CIRCUMCIZIA  sau TĂIEREA ÎMPREJUR a 8-a zi.          

Când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur pruncul, I-au pus numele ISUS, nume, care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece. Luca 2:21   

Primul lucru care s-a petrecut atunci când Isus avea opt zile, a fost circumciderea pruncului ca semn al “legământului” încheiat între Dumnezeu şi Avraam.  Ceva mai târziu acest semn este menţionat şi cerut de Dumnezeu şi în Lege conform cu Levitic 12:3. “În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.”  

• Localitatea: IUDEA, cetatea: BETLEEM.
• Locaţia: SINAGOGA (probabil)
• DATA:  anul 6 î.d.Cr. / luna a 3-a  SIVAN / ziua ? (PROBABIL de RUSALII)

 

        2. I-au pus Numele ISUS. (Luca 2 :21)

Conform tradiţiei ebraice, (pe care o vedem şi în textul nostru de mai sus) copilul primeşte un Nume chiar în aceeaşi zi, ziua a opta. După cum am observat până acum îngerul Gavril este cel care spune cum se va numi copilul înainte de a fi conceput, mai întâi lui Maria (Lc.1:31) şi apoi lui Iosif în vis  -“… vei pune numele Isus.” (Matei 1:21) [...]  Şi el (Iosif) i-a pus numele Isus.( Matei 1:25)

Isus sau Iisus ?  Cristos  sau Hristos ?  Isus Cristos sau Iisus Hristos?

Ebraică: Iesua Masiah  greacă: Iesous Christos

Iată două întrebări care ţi-au venit în minte atunci când  ai început să citeşti acest studiu (şi probabil şi în cel de dinainte) Dacă Isus cu un „i” nu a atras aşa de mult atenţia cu siguranţă te-ai întrebat cum e corect ”Cristos” sau ”Hristos? Iată răspunsul:
Noi neo-protestanţii împreună cu protestanţii cu greco-catolicii şi cu alte denominaţiuni scriem Isus cu un “I”, iar ortodocşii scriu cu doi “i” (Iisus) ? De ce în Biblia tradusă de preotul ortodox Dumitru Cornilescu este scris cu un ”i”,  [şi în alte traduceri: (GBV) 1989, 1990; (SBT) Societatea Biblică Trinitariană 2003] şi în versiunea Bisericii Ortodoxe cu doi de ”i”?       Această problemă care a apărut în ultima vreme nu este nespărat una majoră, ci pur şi simplu ortodocşii consideră că această pronunţie este mai aproape de forma originală, şi că este necesară pronunţia unui ”i” mai lung şi deasemenea scrierea în română cu doi ”I”, IISUS, face astfel deosebirea între ceilalţi oameni care purtau acest nume ”Isus” –nume obişnuit printre ei în vremea aceea.(… şi Isus, zis Iust: ei sunt din numărul celor tăiaţi împrejur şi singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oameni care mi-au fost de mângâiere. Coloseni 4:11)  Referitor la cuvântul “ISUS”, sau “IISUS” nu este nici o greşeală de ce nume se scrie. Este o problemă de opţiune personală . În Noul Legământ (sau Noul Testament) Ebraic-Român (1987), numele lui Isus Cristos este scris: Ieşua Mesia.

Atunci când discutăm despre acest nume şi facem din el o problemă  invocând limba greacă, limba în care s-a scris Noul Testament în original, uităm de fapt că numele i-a fost pus în ebraică, de Iosif şi Maria la vârsta de opt zile, la tăierea împrejur a copilului, şi că acest nume a fost spus de Dumnezeu prin îngerul Gavril (dacă vrei: purtătorul de cuvânt al adevăratului Tată) înainte ca el să se fi născut. 

Isus Cristos în textul grec : Ιησούς Χριστός , Iesous Christos, (pronunţat “Iesu Hristu” ),  în transcriere latină Iesus Christus, iar în ebraică: Ieşua Mesia.

” Isus”, este numele Său omenesc  şi este transcrierea ebraicului Ieşua (sau Yeşhua) (arhaic Iehoşua), însemnând „Iehova” ”YHWH” este mântuire” (sau ”este Mântuitorul”), iar în greacă: Ιησούς , Iesous.

Numele de CRISTOS sau MESIA (UNSUL), este mai degrabă un titlu, un nume oficial şieste o traducere a ebraicului ”maşiah” care înseamnă ”Cel uns, Unsul”, iar în formă greacă Χριστoς, Christós. Acest Nume face referire la tot Vechiul Testament unde este arătat, ca Profet, ca Preot, ca Împărat, – şi să le poţi împlinii, trebuia să fi uns cu ulei sfânt (şi cu Duhul Sfânt) sau să fi: ”UNSUL.”  În noaptea când Isus s-a născut îngerul Gavril spune clar păstorilor: [...] vi s-a născut un mântuitor, care este Cristos, Domnul. (Luca 2:11)  Iată câteva locuri care arată aceste adevăruri:

  „Eu voi vesti hotărârea Lui”, zice Unsul, „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. (Psalmi 2:7)    

Să ştii, deci şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou şi anume în vremuri de strâmtorare. (Daniel 9:25)

Domnul a jurat şi nu-I va părea rău: „Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.” (Psalmi 110:4)

Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el! [...] Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală. (Deuteronom 18:15,18-19)  

Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia.  El va zidi Numelui Meu o casă şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu.[...] (2 Samuel 7:12-14a)   

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, (Luca 4:18)  

[...] cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El. (Fapte 10:38)  

Eu cred că este o problemă personală de cum scri sau pronunţi şi nu trebuie să fie un motiv de dispută între biserici sau culte. Nu pot fi considerat incorect dacă scriu Isus cu un ”i”. E ca şi cum m-aş apuca să scriu cuvântul “inimă” (unde vocala iniţială “i” este lunga) cu doi ”i”, ”iinimă”.  Se spune că adăugarea unui “i” este necesară numai atunci când s-ar face confuzie între cuvinte.

Ar trebui să fie o obţiune liberă, deoarece e numai o problemă de limbă sau de pronunţie, de exemplu numele “JESUS” este pronunţat: ”Hesus” la spanioli, sau acelaşi nume ”JESUS” este pronunţat: “Gizăz” la englezi, sau numele “Elninho” este pronunţat: “Elninio” la portughezi,  deci poţi spune despre ei că din pricina faptului că pronunţă diferit nu sunt credincioşi?

Faptul că scriu şi pronunţ Cristos şi nu Hristos, am cel puţin trei motive. Primul este libertatea mea de a alege, al doilea ”Cristos” sună mai frumos, iar al treilea este simplu fapt că port numele de ”Creştin” şi nu ”Hreştin” şi probabil trăiesc înt-o ţară ”Creştină” şi nu ”Hreştină.”

Nu cumva uităm adevărul esenţial, ”Isus” acest nume şi persoana care-L poartă :  FIUL lui DUMNEZEU mă poate şi te poate mântui.  Îngerul Gavril aşa a spus: ”Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”(Matei 1:21)  Ţie ţi-a iertat (te-a mântuit) păcatele?

 

 

         3.  PURIFICAREA MARIEI  – la 32 de zile după tăierea împrejur din ziua a opta şi la 40 de zile după naşterea lui ISUS, părinţii trebuiau să se înfăţişeze înaintea preotului cum cerea legea, cu un miel de un an ca jertfă pentru arderea de tot şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire. (Levitic 12:1-8) În ultimul verset, opt, se face o derogare pentru cei săraci care nu puteau aduce un miel, să aducă totuşi două turturele sau doi pui de porumbel. Faptul că Maria a adus doar doi pui de porumbel arăta sărăcia în care s-a născut Isus.

Şi, când s-au împlinit zilele pentru curăţirea lor, după legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului, după cum este scris în legea Domnului: „Orice întâi-născut de partea bărbătească va fi închinat Domnului” şi ca să aducă jertfă: o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum este poruncit în legea Domnului. Luca 2:22-24 

 

        4.  DEDICAREA  lui ISUS  –la 40 de zile după naştere.  

Orice copil “întâi-născut” de parte bărbătească, trebuia dedicat sau închinat lui Dumnezeu.  Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Pune-Mi deoparte ca Sfânt pe orice întâi-născut, pe orice întâi-născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni cât şi dintre dobitoace: este al Meu.” (Exod 13:1-2)

După ce era închinat Domnului, părinţii puteau să-l “răscumpere” pe primul lor fiu născut, cu suma de cinci sicli din argint conform cu cele spuse de Dumnezeu în cartea Numeri 18:16  Să laşi să se răscumpere întâii născuţi ai oamenilor, de la vârsta de o lună, după preţuirea ta, cu preţul de cinci sicli din argint, după siclul Sfântului locaş, care este de douăzeci de ghere.Acelaşi lucru au făcut şi Iosif cu Maria.

 

 

• SIMEON la TEMPLU (Luca 2:25-35) – profeţia lui. - Duhul Sfant împlineşte promisiunea faţă de Simeon de a-l vedea pe MESIA adică CRISTOS (sau UNSUL)

Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă Sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Cristosul Domnului. El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea, Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: „Acum, eliberează în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel.” Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El. Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn, care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.”  (Luca 2:25- 35) 

• ANA prorociţă, [...] în vârstă de optzeci şi patru ani, Ana nu se depărta de Templu şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului.  (Luca 2:36-38)

 

După ce au împlinit tot ce poruncea legea Domnului, Iosif şi Maria s-au întors in Betleem.

 

 

Dan-CristianPetre

 

 

-         Va urma -

 

 

 

 

 

NAŞTEREA DOMNULUI ISUS CRISTOS. Explicaţii.1.

Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. (2 Timotei 2:15-16)

 

NAŞTEREA DOMNULUI  ISUS CRISTOS. Explicaţii.1.    

PRIMA PARTE  (de la 1 la 5)

Spuneam în articolul precedent că revin cu mai multe detali explicând evenimentele de la naşterea Domnului Isus. Recunosc că până acum nu am fost mulţumit de felul în care se relatează evenimentele de la naşterea Domnului, aşa că am pornit la realizarea acestui studiu personal considerând că este cazul să ofer în scris varianta mea prezentată într-o ordine cronologică. Foarte adevărat este şi faptul că studiul acesta nu a luat fiinţă recent ci în urmă cu mai bine de 12 ani şi l-am ţinut în câteva biserici, dar cred că este bine ca el să fie scris pentru ca şi alţi credincioşi să aibă acces la el mai ales cei ce sunt în lucrarea Domnului.    Dintre cele patru Evangheli doar două relatează evenimentele cu privire la Naşterea Domnului, Evanghelia după LUCA şi Evanghelia după MATEI.   

În Evanghelia după IOAN Domnul ISUS CRISTOS este prezentat ca Cel ce este CUVANTUL, care este Dumnezeu şi care era cu Dumnezeu Tatăl de la început, toate lucrurile au fost făcute prin EL, şi în EL era VIAŢA.    Ei bine acest Dumnezeu a hotărât să vină la noi oameni, luând un trup ca al nostru şi astfel s-a “întrupat” (v.14 din Ioan cap.1).   Apoi Ioan relatează din viaţa lui Ioan Botezatorul şi a lui ISUS după vârsta de 30 de ani, neocupându-se de relatarea naşteri lui ISUS; cu acelaşi lucru se ocupă şi evanghelia după Marcu. 

•        La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o.   …     Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.   (Ioan 1:1-5,14 ) 

 

Naşterea Domnului ISUS a fost “profeţită”.

Din “sămnţa ei”, sămânţa femei.

 Încă din grădina Eden Dumnezeu a promis izbăvirea atunci când primi oameni, Adam şi Eva nu au ascultat de El, această primă profeţie o găsim scrisă în cartea Genesa la cap.3:14-15. Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” 

De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi). Isaia 7:14             Împlinirea  în – Galateni 4:4  Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege [...].

 

Lui Avraam.

Dumnezeu întăreşte promisiunea referitoare la “sămânţa”, atunci când încheie un legământ cu Avraam:  „Iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam., căci te fac tatăl multor neamuri. Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi şi din tine vor ieşi împăraţi.Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. (Geneza 17:4-7)   

Împlinirea în -  Luca 1:55  cum făgăduise părinţilor noştri, faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.”            - conform cu -    Galateni 3:16  Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei  tale” adică Cristos.  [...]  Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. v.29          [un subiect puţin înţeles dar demn de discutat cu altă ocazie]

 

Lui David.

            În 2 Samuel 7:12-14a - Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. El va zidi Numelui Meu o casă şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu.[...]            Împlinirea  în – (Luca 2:4-5)  Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.

Nu zice Scriptura că Cristosul are să vină din sămânţa lui David şi din satul Betleem, unde era David?” ( Ioan 7:42)  - conform cu – (Samuel 17:58)  Saul i-a zis: „Al cui fiu eşti, tinere?” Şi David a răspuns: „Sunt fiul robului tău Isai, Betleemitul.”  

Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un mântuitor, care este Isus. (Fapte 13:23)  şi în epistola către Romani 1:3  Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul,…

Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.” (Apocalipsa 22:16 ) 

 

O altă “profeţie” demnă de luat în seamă.

          “Eu voi vesti hotărârea Lui”, zice Unsul, „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire şi marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag din fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.” Acum, deci, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului! Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă, tremurând. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă!  Ferice de toţi câţi se încred în El! “ (Psalmul 2:7-12.)      Si in epistola catre Evrei 1:1- 5  După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor. Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?” Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată şi El Îmi va fi Fiu?”(conform cu 2 Samuel 7:14a) – Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu.[...]

Sunt multe alte profeţii şi locuri în scriptură care vorbesc despre acest adevăr, eu însă mă opresc aici.   

 

Dumnezeu rupe tăcerea. (Zece paşi in acest studiu)

1. INTRODUCERE : Luca 1:1- 4.

Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai cuvântului, am găsit şi eu cu cale, prea alesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele, ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.  (Luca 1:1- 4)   

Vreau să subliniez de la bun început că peste 90% este numai Biblie eu nu fac alt ceva decât să pun în evidenţă adevărul din scriptură, aşa că toată lauda şi slava i se cuvin atât Domnului Isus Cristos cât şi lui Dumnezeu Tatăl care ne-a revelat aceste lucruri prin Duhul Sfânt şi prin scriptură. Unul dintre scopurile acestui “studiu” este acela de a cunoaşte tu şi eu “temeinicia învăţăturilor” pe care ni le dă Scriptura, atât prin Luca -care a făcut cercetări amănunţite şi cât mai precise “asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor” şi să le scrie în ordine, unele după altele sau în şir, despre lucrurile petrecute printre ei sau deplin crezute de ei;- cât şi prin Matei.

Pentru a fi parcurs mai uşor l-am împărţit în trei părţi, care va apărea în trei articole.

Acum că am înţeles cum stau lucrurile, haide-ţi să pornim împreună la acest studiu mai detaliat al evenimentelor petrecute atunci printre noi muritori de rând. Spuneam data trecută că evenimentele se întind pe durata a mai bine de 3 ani; că ele se petrec în spaţii geografice diferite , şi că nu pot afirma cu precizie anul, luna şi ziua în care sa născut ISUS dar pot spune fără să greşesc că nu s-a născut pe data de 25 Decembrie anul 1.  În aranjarea datelor am folosit calendarul Biblic sau sacru, care începe cu luna NISAN (sau Abib)

Evenimentele au avut loc “În zilele lui Irod, împăratul Iudeii” -Luca 1:5.a. şi Matei 2:1 După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod…” (cunoscut în istorie ca Irod cel Mare (37- 4 î.d.Cr.) numit “împărat al Iudeilor” titlul dat de Roma, dar neacceptat de evrei de rând.)   Pe vremea Împăratului roman Cezar August conform lui Luca 2:1, [cunoscut sub numele de Octavian Cezar care şi-a luat titlul din partea senatului de “Augustus” (cel venerat) în 27 î.d.Cr.] şi pe când era dregător Quirinius în Siria. Acestea sunt repere în istorie pentu a putea plasa vremea în care au avut loc.    

 

Anul  7 î.d.Cr. luna NISAN sau ABIB este prima lună din calendarul sacru sau Biblic şi  corespunde cu Martie – Aprilie, în calendarul nostru. (În calcularea lunilor am luat ca “reper” a doua apariţie a îngerului Gabriel când se arată Mariei în luna a 6-a).

 

2. Anunţarea naşterii lui IOAN Botezătorul  (Luca 1:5-23)     

locul : Ierusalim

Îngerul GAVRIL (sau Gabriel) într-o nouă misiune pe pământ!

•  Localitatea: IUDEA, cetatea: IERUSALIM.   Locaţia:TEMPLUL, la dreapta altarului pentru tămâiere (Lc.1:11)
• DATA:  anul 7 î.d.Cr. / prima lună NISAN  (Marie-Aprilie) / ziua ? – luând în considerare calendarul biblic sau  “anul sacru”. (conform Levitic cap. 23.)

 -  În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, [...] (Lc.1:5a) şi (Matei 2:1) 

 

Cine este “Gavril” sau “Gabriel” ?  Un înger sau un arhanghel?

Înger în ebraică: mal’ak, iar în greacă: “angelos” – mesager sau trimis.

“Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu”; aşa se prezintă pe sine îngerul cacel care stă în prezenţa (sau în faţa) lui Dumnezeu. (în Luca 1:19)

În ebraică: Gabri-el (“om al lui Dumnezeu” sau “tăria lui Dumnezeu”) iar Mihail (“cine este ca Dumnezeu”) şi doar celor doi li se dau în Biblie numele: “Gavril” şi “Mihail.”

Trebuie să ştim de la bun început că în scrierile canonice (recunoscute de biserică) adică cele 66 de cărţi care alcătuiesc Biblia, fără celelalte 14 cărţii considerate apocrife şi pe care le găsiţi în “Biblia Mare”, numită aşa deoarece conţine 80 de cărţii (66 +14) în biblia (VBOR) –Versiunea Bisericii Ortodoxe Române.

În prezentul studiu am folosit Versiunea lui Dumitru Cornilescu Revizuită (VDCR), unde de exemplu Gavril nu apare cu titlul de “arhanghel” ci numai cu titlul de “ingerul” Gavril (Luca 1:19,26) sau “omul” Gavril (Daniel 9:21). Singurul menţionat ca şi “arhanghel” este Mihail (în Iuda 1:9) În scrierile “apocrife” sau în literatura ebraică mai apar şi alte nume de îngeri împreuna cu numele celor doi, de exemplu: “Rafael” (Eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt. - Tobit 12:15), iar în cartea lui Enoh apar numele a şapte îngeri sfinţi: Mihail, Gabriel, Rafael, Uriel, Raguel, Sarakiel(sau Suryel)şi Remiel; (din cartea lui Enoh1:9, citează şi Iuda în epistola sa 1:14-15)

 

• PĂRINŢII lui IOAN (Botezătorul)-  locuiau  în munţi lui Iuda, la Hebron (Lc.1:39b-40a  conf. cu Iosua 21:11 - Le-au dat Chiriat-Arba sau Hebronul, în muntele lui Iuda şi locul dimprejur)
• ZAHARIA, tatăl lui Ioan (preot) şi ELISABETA soţia lui, erau oameni drepţi înaintea lui Dumnezeu.  N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.(Lc.1:7 şi  v. 18b)  [...] Fiindcă eu sunt bătrân şi nevastă-mea este înaintată în vârstă.”
•  Îngerul Gavril se arată preotului ZAHARIA (în templu), anunţându-l că va avea un fiu, căruia îi va pune numele  – IOAN -   (Luca 1:11-17) 
•  necredinţa  lui Zaharia  - semnul  îngerului : vei fi mut. (Lc. 1:18-22) 
• Zaharia se întoarce acasă. (v.23)    Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci” zicea ea, „iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.” (v.24,25Luca)

 

3. Anunţarea naşterii lui ISUS CRISTOS (Luca 1:26-38)  

 (luna a 6-a, ELUL)

 Îngerul GAVRIL  trimes din nou, de această dată la Maria.

•  Localitatea: GALILEEA, cetatea: NAZARET.   Locaţia: casa MARIEI. - la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. (v.27)
• DATA:  anul 7 î.d.Cr. / luna a 6-a ELUL (August-Septembrie) / ziua ? – luând în considerare calendarul biblic sau  “anul sacru”. (conform Levitic cap. 23.)

 

• SALUTAREA Îngerului Gavril (Lc.1:26-29)    

Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine,  binecuvântată eşti tu între femei!” Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta. Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Luca 1:28-30   Salutul îngerului Gavril şi cuvintele adresate Mariei: “binecuvântată eşti tu între femei, ” pentru catolici şi ortodocşi a fost o încercare de a o preamări şi de a justifica poziţia glorificată pe care  i-au atribuito Mariei în dorinţa de a face din ea o persoană divină. Dacă vrem să aflăm adevărul, îl găsim scris în acelaşi context spus tot de acelaşi înger când îi zice: “ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu,” explicând prin aceste cuvinte ce înseamnă “urarea” pe care i-a făcuto. Tot o binecuvântare asemănătoare o găsim rostită în Vechiul Testament faţă de Iael, pe care nimeni n-a divinizato,în cartea Judecători cap. 5:24: “Binecuvântată să fie între femei Iael, Nevasta lui Heber, Chenitul!”[...]  Într-un alt context ceva mai târziu, în viaţa Domnului Isus este prinsă următoarea întâmplare relatată de Luca în cap.11: 27-28 [redau cuvintele din (BTF) Biblia Traducerea Fidelă] “Şi s-a întâmplat că, pe când vorbea el acestea, o anumită femeie din mulţime a ridicat vocea şi i-a spus: Binecuvântat este pântecele care te-a purtat şi sânii la care ai supt. Dar el a spus: Mai degrabă, binecuvântaţi sunt cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl ţin.” Iar într-o altă traducere spune:„În timp ce vorbea Isus, o femeie din mulţimea de oameni, I s-a adresat, zicând: „Femeia care Te-a născut şi care Te-a alăptat, se poate considera una fericită!” Dar El a răspuns: „Mult mai fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi care-l pun în practică!”[traducerea (BVA) Biblia în Variantă Actualizată]  Vedem şi aici că din nou se încearcă scoaterea în evidenţă a Mariei; dar răspunsul este dat chiar de Domnul Isus, prompt şi pe măsură!

Deşi Maria a fost un vas ales de Dumnezeu, întradevăr o fecioară, ea a fost om ca oricare altul dinre noi- fii şi ficele lui Adam.  Teoria sau doctrina “conceperii imaculate a Mariei”, că ar fi superioară fiinţelor umane nu este invăţătura Domnului Isus despre Maria, mama sa, de exemplu: “ Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.”Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?” Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” (Matei 12:47-50)  Cu alte cuvinte, pe aceeaş treaptă cu Maria de “mamă” (frate şi soră) este pus “oricine” face voia lui Dumnezeu Tatăl Său.    Adevărul că Maria nu este o mântuitoare, ci la fel ca oricine altcineva dintre noi care are nevoie de un Mântuitor, îl recunoaşte şi ea când spune: “Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul, şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale.[...]                (Luca 1:46-48a)  

Adevărul Bibic ne învaţă că Domnul ISUS – şi numai EL – poate IERTA păcatele; numai EL a avut o viaţă divină fără păcat; numai EL s-a născut supranatural, dintr-o “fecioară”, fără tată pământesc, dar cu un tată ceresc: DUMNEZEU. Deci numai LUI ISUS şi Lui Dumnezeu TATĂL trebui să I se aducă Închinare – nu lui Maria, mama lui ! 

• VESTIREA NAŞTERII lui ISUS, FIUL Celui Prea Înalt (v.32)

EXPLICAŢIA Îngerului – “Naşterea din FECIOARĂ” – la întrebarea Mariei :“CUM?” (v.34)    Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (v.35)

•  SEMNUL Îngerului – Elisabeta însărcinată în luna a 6 –a. Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea, un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. (v.36)
• CREDINŢA MARIEI.  (plecarea la Elisabeta)  (Luca 1:39-40)

Peste  2 zile (probabil) plecarea spre HEBRON, apoi 5-6 zile pe drum la dus, apoximativ 3 luni a rămas acolo şi alte 5-6 zile pe drum la întoarcere; total, aproximativ 3 luni şi jumătate.

 

4. Vizita MARIEI la Elisabeta (Luca 1:39-56,57-80) 

• Localitatea: IUDEA, cetatea: HEBRON.   Locaţia: Casa lui ZAHARIA şi Elisabeta.
• DATA:  anul 7 i.d.Cr. / luna a 6-a ELUL (August-Septembrie) / ziua ?  – unde stă 3 luni (Lc.1:56)

Maria s-a sculat chiar în zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda.  A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei.[...]  Luca 1:39-40. 

• BINECUVÂNTAREA  ELISABETEI

CÂNTAREA MARIEI. – “Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul, şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. [...]” (Luca 1:46-48a)  În această cântare a ei, Maria recunoaşte şi ne spune că nu este o mântuitoare, ci la fel ca  oricine altcineva dintre noi “are” nevoie de un Mântuitor: “Dumnezeu  mântuitorul meu.”

 

5. NAŞTEREA lui IOAN (Botezătorul) (Lc.1:57-58)

• Localitatea: IUDEA, cetatea: HEBRON.   Locaţia: Casa lui ZAHARIA.
• DATA:  anul 7 î.d.Cr. / luna a 9-a CHIŞLEU  (Noiembrie-Decembrie) / ziua ?

 

 

•  A 8-a zi, TĂIEREA ÎMPREJUR (circumcizia) a pruncului. (Lc.1:59)
• DISCUŢII  la punerea NUMELUI: IOAN   - dezlegarea limbi lui Zaharia. (Lc.1:59-66)
• PROFEŢIA preotului ZAHARIA , tatăl lui –despre IOAN.(Lc.1:67-80)

 

Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă. Luca 1:56  

 

Dan-CristianPetre

 - va urma-

Naşterea lui Isus Cristos

Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.        Ioan 5:39   

                        Scopul acestei scrieri este acela de a cunoaşte noi toţi care este “temeinicia învăţăturilor” pe care prea alesul Teofil le primise prin viu grai din partea lui Luca doctorul, care a făcut cercetări amănunţite şi cât mai precise “asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia (începutul) lor şi a căutat să le scrie în ordine sau în şir, unele după altele, despre lucrurile petrecute printre ei sau deplin crezute de ei”, şi de mine.      În realizarea acestui mic studiu, de a pune în ordine cronologică evenimentele petrecute la naşterea Domnului ISUS, m-am folosit de evanghelia după Matei cap.1 şi 2, de evanghelia după Luca cap.1, 2 şi 3:23-38 din traducerea lui Dumitru Cornilescu revizuită. Am căutat ca relatarea de faţă să nu aibe capitole şi versete sau titluri, ci să fie o relatare cursivă să o poţi citi de la început pâna la sfârşit fără oprire.

[ am să revin cu un alt articol mult mai detaliat în ce priveşte comentariile.]

        Înainte de a intra în relatarea cronologică a evenimentelor doresc să spun câteva lucruri de bază şi anume că: ”evenimentele descrise de Luca şi Matei se întind pe durata a mai bine de 3 ani, ele au avut loc “În zilele lui Irod, împăratul Iudeii”, conform cu Luca 1:5.a. şi Matei 2:1 [cunoscut în istorie ca Irod cel Mare (37-4 î.d.Cr.) numit “împărat al Iudeilor” titlul dat de Roma, dar neacceptat de evrei de rând.]   Pe vremea împăratului roman Cezar August conform lui Luca 2:1, [cunoscut sub numele de Octavian Cezar care şi-a luat titlul din partea senatului de “Augustus” (cel venerat) în 27 î.d.Cr.]  Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Acest amănunt foarte important mentionat de Luca are menirea de a localiza în timp, cu aproximaţie,  perioada naşteri Domnului Isus, trezind în “mintea” lui Teofil tocmai acest eveniment, şi să zică: ”aha, acum î-mi amintesc de perioada aceea”. Quirinius a fost de două ori dregător, o dată între anii 8 – 6 î.d.Cr., iar a doua oară, în anul 6 – 7 d.Cr.    Personal eu cred că este vorba de prima guvernare a lui Quirinius şi anume 8 – 6 î.d.Cr.  Acest amănunt arată că întradevăr Luca a facut “cercetări amănunţite”. Putea foarte simplu să spună că Cezar August a dat o poruncă să se înscrie toată lumea, şi gata, toţi se conformau, ducânduse să se înscrie  fiecare în cetatea lui. Deci Luca nu a greşit, ci greşiţi sunt oameni din ziua de astăzi care probabil caută altceva. Evenimentele se petrec în spaţii geografice diferite. Astfel stând lucrurile nu pot afirma cu precizie anul, luna şi ziua în care sa născut ISUS, dar pot spune fară să greşesc că nu s-a născut pe data de 25 Decembrie anul 1. 

 Iar naşterea lui Isus Cristos a fost aşa:

    Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţitădespre lucrurile care s-au petrecut printre noi,  după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai cuvântului, am găsit şi eu cu cale, prea alesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după alteleca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.

           În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron şi se chema Elisabeta.  Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului. N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui, după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămâieze în Templul Domnului. În ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară. Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia şi a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere.  Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut; şi l-a apucat frica. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.  Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.  El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor.   Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”  Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân şi nevastă-mea este înaintată în vârstă.”  Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună.  Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.”  Norodul însă aştepta pe Zaharia şi se mira de zăbovirea lui în Templu. Când a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne într-una şi a rămas mut.   După ce i s-au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s-a dus acasă.  Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci” zicea ea, „iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.”

          În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea, numită Nazaret,   la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”  Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta.  Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.   Şi iată că vei rămânea însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.  El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”   Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”  Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea, un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. Căci nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.  Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.

       Maria s-a sculat chiar în zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei. Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile, care i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini.” Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul,  şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită,   pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este Sfânt,    şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.  El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa, cum făgăduise părinţilor  noştri, faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.” 

          Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu. Vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său.  Dar mama lui a luat cuvântul şi a zis: „Nu. Ci are să se cheme Ioan.”  Ei i-au zis: „Nimeni din rubedeniile tale nu poartă numele acesta.”  Şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele.  Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: „Numele lui este Ioan.” Şi toţi s-au minunat.  În clipa aceea, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu. Pe toţi vecinii i-a apucat frica şi în tot ţinutul acela muntos al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri.  Toţi cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor şi ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Şi mâna Domnului era într-adevăr cu el. Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis: „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. Şi ne-a ridicat o mântuire puternică (Greceşte: un corn de mântuire) în casa robului Său David,      cum vestise prin gura sfinţilor Săi proroci, care au fost din vechime; mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc! Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel Sfânt, potrivit jurământului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim fără frică,   trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre.  Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui, şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!” Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.                     Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni.    Apoi s-a întors acasă.

                Iar naşterea lui Isus Cristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul, care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa.  Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus.

          În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.  Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David,    să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi-născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

          În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un mântuitor, care este Cristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”   Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:    „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”

         După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haide să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.” S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc.     Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei. Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese.

          Când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur pruncul, I-au pus numele ISUS, nume, care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.

          Şi, când s-au împlinit zilele pentru curăţirea lor, după legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului, după cum este scris în legea Domnului: „Orice întâi-născut de partea bărbătească va fi închinat Domnului” şi ca să aducă jertfă: o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum este poruncit în legea Domnului.       Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă Sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Cristosul Domnului.  El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea, Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: „Acum, eliberează în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.  Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta,   pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor,    lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel.”  Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El. Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn, care va stârni împotrivire.  Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.”                   Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei. Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru ani, Ana nu se depărta de Templu şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului.   După ce au împlinit tot ce poruncea legea Domnului, Iosif şi Maria s-au întors …    [...]*

            După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”  Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.  A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Cristosul. „În Betleemul din Iudea” i-au răspuns ei „căci iată ce a fost scris prin prorocul: „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.” Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua. Apoi i-a trimis la Betleem şi le-a zis: „duceţi-vă de cercetaţi cu de amănuntul despre Prunc: şi când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.” După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat.  Şi iată că steauape careo văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.  În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.

        După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.”   Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama lui, noaptea şi a plecat în Egipt.  Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.”     

        Atunci Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi. Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: „Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi plânge copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.”

            După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, în Egipt, şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului.”      Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în ţara lui Israel.  Dar când a auzit că în Iudea împărăţeşte Arhelaus, în locul tatălui său Irod, s-a temut să se ducă acolo; şi, fiind înştiinţat de Dumnezeu în vis, a plecat în părţile Galileii.             A venit acolo şi a locuit într-o cetate, numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci: că El va fi chemat Nazarinean.                                             [...  Iosif şi Maria s-au întors în Galilea, în cetatea lor Nazaret.]*

               Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;  Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese; Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia; Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon. După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care s-a născut Isus, care Se cheamă Cristos.    Deci, de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt patrusprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Cristos, sunt patrusprezece neamuri.                                              …  şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim,  fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,  fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason, fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor,  fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh,  fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan,  fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.

            Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El. Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la praznicul Paştelor.  Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului. Apoi, după ce au trecut zilele praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta. Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor. Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute. După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care-L auzeau, rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui. Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.” El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?”  Dar ei n-au înţeles spusele Lui. Apoi s-a pogorât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus. Mama sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei. Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

Isus avea aproape treizeci de ani, când a început să înveţe pe norod; …

 

 Dan-CristianPetre